Războiul declanșat între președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, probabil cel mai rapid conflict, din istoria ultimilor ani, izbucnit între cei doi centri de la nivelul puterii executive, incompatibilitatea la nivel de gândire, dar și de acțiune, dintre cei doi lideri fiind extrem de vizibilă, aceștia fiind obligați de contextul socio-politic să coabiteze la vârful statului cel puțin până Nicușor Dan va identifica o altă majoritate parlamentară care să-i propulseze la Palatul Victoria un ”premier al meu”, ar putea să atingă apogeul în privința chestiunii numirii procurorilor șefi.
Deși Nicușor Dan a afirmat încă din timpul campaniei electorale, din postura de candidat la alegerile prezidențiale că, în contextul în care va fi ales în funcția supremă în stat, acesta și-ar dori schimbarea celor doi șefi care se află în fruntea Parchetului General și al DNA, adăugând că are o evaluare cu privire la activitatea acestora și că este destul de nemulțumit de cei doi procurori, afirmație pe care și-a păstrat-o și după alegerea sa în fruntea satului român, jocurile politice și competiția electorală în care a intrat cu premierul Bolojan s-ar putea să-i încurce planurile cu privire la schimbările pe care le vizează la nivelul justiției.
Dacă procurorul Marius Voineag, actualul șef al DNA, a demonstrat în toată această perioadă că are capacitatea de a conduce cea mai importantă unitate de parchet din țară, procurorii din subordinea sa fiind extrem de activi, mai ales în ultima perioadă, în ceea ce privește combaterea fenomenului de corupție, foarte mulți lideri politici și funcționari publici fiind vizați de anchetele Direcției Naționale Anticorupție, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, cel al Mangaliei, Cristian Radu, sau, cel mai recent caz, în care sunt vizați directorul Companiei de Apă Brașov și vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, sunt doar câțiva dintre clienții care au pășit pe celebrele scări ale instituției din Strada Știrbei Vodă, nu aceleași lucru se poate spune despre Alex Florența, procurorul general al României.
Personaj extrem de sulfuros, cu un trecut controversat, așa cum rezultă chiar din investigația fostei jurnaliste Ioana-Ene Dogioiu, care în luna ianuarie 2024 a publicat un amplu material despre abuzurile comise de Alex Florența care, în calitate de șef al DIICOT Timișoara, a fost acuzat de polițistul Dragan Ilin de cercetare abuzivă, menționând în declarația sa că ” Am fost dezbrăcat de către domnul Alex Florența, șef DIICOT, să dau declarații nefavorabile despre Lucian Boncu, să predau o parte din înregistrări, să nu mă mai pot folosi de ele în mediul public”. De asemenea, o altă investigație a reputatei jurnaliste a avut drept subiect vizita de lux pe care Alex Florența, de data aceasta în calitate de procuror general al României, a efectuat-o în Brazilia, alături de Alina Gorghiu, Parchetul General mințind în privința costului acestei deplasări extrem de costisitoare pentru statul român.
În acest context, cu o mapă profesională plină de pete negre, Parchetul General condus de Alex Florența fiind luat la ochi de președintele Nicușor Dan, imediat după instalarea acestuia în funcția de președinte al României, și pentru explozia cazurilor de violență domestică și femicid, care a avut loc în toate straturile societății, de la femei simple, vedete de televiziune sau profesoare, toate au căzut sub ploaia de pumni a partenerilor de viață, peste 30 de femei fiind ucise de la începutul anului până în prezent, este puțin probabil ca Florența să mai prindă un nou mandat în fruntea Ministerului Public.
Însă, așa cu au demonstrat-o evenimentele petrecute chiar în această săptămână, nu este exclus ca Alex Florența să fie folosit de Ilie Bolojan pentru marca o nouă lovitură de imagine împotriva lui Nicușor Dan, conglomeratul mediatic care s-a format în jurul premierului lucrând din greu la demolarea credibilității președintelui României. Astfel, chiar dacă Justiția este condusă de un ministru susținut de PSD, iar prerogativa propunerii/nominalizării procurorului general îi aparține acestuia, foarte probabil, în cadrul coaliției de guvernare PNL îl va susține pe Florența pentru un nou mandat în fruntea PICCJ, în ciuda opoziției lui Nicușor Dan.
Iar narativul din punctajele care vor fi livrate influencerilor și mass-media, plătită de Bolojan din subvenția primită de la bugetul de stat, va fi că PNL îl susține la șefia Parchetului General pe procurorul care se luptă cu ”rușii” din dosarul lui Călin Georgescu, care au încercat să intervină în alegerile prezidențiale din România, iar președintele Nicușor Dan, care este în plină campanie electorală pentru ”seducerea” electoratului lui Georgescu, se opune numirii acestuia pentru un nou mandat în fruntea PICCJ. Astfel, ”pro-europeanul” Bolojan se va confrunta cu ”pro-rusul” Nicușor în privința numirii procurorilor șefi.
Nu întâmplător, imediat după acțiunea de PR organizată de Alex Florența de la pupitrul PICCJ și publicarea în mass-media a rechizitoriului dosarului în care Călin Georgescu este trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat, Nicușor Dan a făcut apel la presă să ”cerceteze în continuare faptele pe care parchetul le-a putut face publice și să le prezinte publicului”. Nicușor știe deja că, peste numai câteva luni, Bolojan îi va pune în brațe ”cartoful fierbinte” numit Florența. Iar dacă președintele României va refuza să semneze decretul de numire, atunci toată propaganda de partid îl va eticheta drept ”putinist”.
