După luni întregi de negocieri, discuții și scandal politic, partidele care formează actuala coaliție de guvernare au ajuns la un consens asupra bugetului de stat. Cu ochii mai mult la sondajele de opinie și mai puțin la interesul cetățenilor, constrânși și de limitele trasate de instituțiile europene în privința deficitului…
-
-
PSD – băgat de Nicușor sub papucul USR
Aflat în cădere lideră, după cea mai dezastroasă guvernare din ultimii 35 de ani, care a aruncat țara într-o criză economică fără precedent, deficitul bugetar atingând recordul de 9% din PIB, Partidul Social Democrat, deși deține cel mai număr de mandate în Parlament, a ajuns un partid marginal în actuala…
-
Iliescu, G4Media și guvernul Bolojan
Funeraliile de stat organizate pentru primul președinte al României post-decembriste s-au încheiat. Într-o atmosferă extrem de sobră, Ion Iliescu a fost condus pe ultimul drum beneficiind de toate drepturile rezervate foștilor președinți de stat care sunt prevăzute pentru acest context, respectiv drapelul național pe sicriu, onoruri militare, salve de tun…
-
N-a murit doar Ion Iliescu! A murit și PSD
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. Acesta este titlul care a inundat, în cursul zilei de ieri, toate redacțiile de știri, deși TVR, televiziunea publică de stat, s-a grăbit să-i anunțe sfârșitul în avans cu câteva zile, o imensă eroare…
-
Poporul vrea ”sânge” de politicieni, nu de magistrați!
Pentru că mult promisa și trâmbițata reformă a statului bate pasul pe loc, evacuarea sutelor de mii de căpușe politice, înfipte extrem de adânc în măruntaiele structurilor guvernamentale, unele de o importanță strategică, care ar fi impus prezența unor specialiști cu cv-uri adecvate, nu a lipitorilor de afișe care au…