Votat la alegerile prezidențiale din 18 mai 2025 de peste șase milioane de alegători, pentru că reprezenta ideea de schimbare a clasei politice, Nicușor Dan promitea în plină campanie electorală o amplă reformă a justiției anunțând schimbarea procurorilor șefi din fruntea Parchetului General și a DNA, dar și o strânsă colaborare cu membrii Consiliul Superior al Magistraturi, acesta spunând că își dorește să se implice total în procesul de reformare a sistemului judiciar și că va participa la ședințele de plen ale CSM pe care, în calitate de șef al statului, are dreptul să le prezideze.
Dar reforma justiției nu a fost anunțată drept o prioritate esențială doar de către candidatul și viitorul președinte, Nicușor Dan, ci și de către ultimii doi predecesori ai acestuia de la Palatul Cotroceni. Bunăoară, în timp ce Traian Băsescu câștiga alegerile prezidențiale în fața lui Adrian Năstase, preconizând în campania din anul 2004 celebrele “Țepe” din Piața Victoriei, care s-au și materializat ulterior în condamnările pronunțate de justiție în mai multe dosare care au vizat nume celebre și intangibile până la acel moment, Klaus Iohannis s-a luptat în primul mandat “la baionetă” cu derapajele comise de ”Ciuma Roșie” în privința legilor justiției.
Chiar dacă, ulterior, atât Băsescu, cât și Iohannis au eșuat lamentabil în reformarea justiției, unul ajungând să aibă mai toată familia și apropiații politici în colimatorul justiției, unii dintre aceștia primind chiar condamnări grele din partea judecătorilor, iar Klaus Iohannis, după ce a eliminat din viața publică câțiva lideri incomozi de la vârful PSD, nu a avut apoi nicio problemă să-și continue huzurul de lux din al doilea mandat de președinte braț la braț cu aceeași “Ciumă Roșie”, pe care o înfierea de zor după câștigarea alegerilor prezidențiale, totuși, la debutul primelor mandate ambii președinți au dat semnalele corecte, stabilind relații instituționale cu Consiliul Superior al Magistraturii și lansând mesaje către întreg sistemul judiciar prin participarea la ședințele plenului CSM.
Doar că, spre deosebire de Nicușor Dan, cei doi predecesori ai săi, având o experiență politică diferită, dar și un alt profil psihologic, au înțeles imediat care le sunt atribuțiile prezidențiale și-au îmbrăcat rapid haina de șef al statului, renunțând instant la pijamalele de primar. De asemenea, nici Băsescu și nici Iohannis nu și-au suflecat mânecile ca să implice în treburile curente ale executivului, ignorând rolul conferit președintelui prin Constituția României. Că, ulterior, fiecare dintre cei doi au ajuns să dirijeze activitatea guvernului și să se implice în tot felul de jocuri de putere, asta este o cu totul altă poveste. Dar, cel puțin, în primele luni de mandat, ambii au avut grijă să-și consolideze mai întâi toate pârghiile constituționale pe care un președinte le are la dispoziție, abia mai apoi au devenit și președinți – jucători.
Astfel, la mai puțin de o lună de la învestirea în funcția de președinte al României, pe data de 12 ianuarie 2005, Traian Băsescu descindea la ședința plenului CSM unde a precizat, în mod apăsat, că nu se află acolo în calitate de invitat la ședința CSM, ci în calitatea constituțională pe care i-o conferă funcția de șef al statului, dar și că va mai participa la ședințele C.S.M. în perioada următoare, în mod deosebit, “până când vom reuși să creăm nu numai impresia, dar şi sentimentul bazat pe realitate că justiția în România începe să devină independentă”.
La rândul său, Klaus Iohannis, în data de 06 ianuarie 2015, prezida prima ședință a CSM în cadrul căreia le transmitea membrilor CSM că ”Sunt bucuros să vă întâlnesc, acum, la începutul carierei mele prezidențiale, când beneficiez de multă simpatie și de mai puțină dezaprobare, deși sunt conștient că lucrurile se pot schimba uneori”, și îi asigura pe magistrații din înaltul for că ”În calitate de președinte, este obligația mea constituțională să asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate”.
Acum, deși a trecut mai bine de o lună și jumătate de la învestirea noului președinte ales al României, Nicușor Dan pare că a uitat complet toate promisiunile din campania electorală și, după ce s-a văzut cu cheile de la Palatul Cotroceni în buzunar, a început să se comporte ca un veritabil „domnișor” Goe, refuzând să-și îndeplinească atribuțiile constituționale. Nu doar că ”domnul Goe” de la Cotroceni nu a dat imediat buzna la ședințele plenului CSM, pentru a ”reforma” justiția, dar acesta a ajuns un veritabil factor de blocaj al instanțelor din țară, refuzând să semneze decretele de pensionare și pe cele de numire a unor noi magistrați în funcție. Că justiția din România se află în unul dintre cele mai critice momente din ultimii ani este un lucru ușor de observat de orice persoană care urmărește viața publică.
Conflictele apărute la începutul acestui an între Procurorul General al României, care a devenit protectorul de facto al mafiei din Ilfov, cu magistrații de la ICCJ și secția pentru judecători din cadrul CSM, au stupefiat întreaga opinie publică și au vulnerabilizat imaginea și încrederea cetățenilor în actul de justiție. De aceea, era nevoie mai mult decât oricând de un președinte responsabil și implicat care, prin popularitatea de care beneficiază la debut de mandat, să genereze o amplă reformă în sistemul de justiției. În schimb, în loc de președinte, după alegerile din 18 mai, România s-a trezit la conducerea statului cu ”Domnul Goe” care, în loc să rezolve problemele justiției, creează unele noi. Și grave!
