• Nou

    Partidul lui Nicușor Dan. Urmează suspendarea?

    În timp ce țara este într-un adevărat haos economic și administrativ generat pe de o parte de huzurul pe bani publici al marilor jucători politici PSD și PNL, care și-au căpătuit întreaga clientelă de partid, fără să mai țină cont de interesele cetățenilor care le-au acordat votul, iar de pe…

  • Nou

    Marea păcăleală a reformei administrației locale

    Coaliția de guvernare este pe un butoi de pulbere. Discuțiile interminabile purtate la Palatul Victoria în jurul celor șase pachete de legi care, chipurile, ar reseta România din temelii s-au împotmolit la primării. Dacă în ceea ce privește măsurile de austeritate, pe care același guvern Bolojan le-a instituit începând cu…

  • Nou

    ”Suveranistul” Nicușor. Strategie sau trădare?

    Jale mare și suspin. Presa, lumea bună, deopotrivă europeană și occidentală, societatea civilă și ”Crucișătorul” sunt în stare de șoc. Vecin cu apoplexia. Progresistul, pro-europeanul Nicușor Dan s-a metamorfozat. S-a transformat în suveranist și legionar. Chiar ușor ”aurist”. Merge la biserică, bate munții împreună cu familia sau se pozează printre…

  • Nou

    G4Media – arbaleta împotriva președintelui Dan

    După zece ani în care președintele Klaus Iohannis a fost un adevărat răsfățat al mass-media, marile trusturi având o atitudinea mai mult decât binevoitoare față de fostul șef al statului, Iohannis intervenind public în favoarea postului de televiziune deținut de Dan Voiculescu, declarând că reprezentanții ANAF au avut o „abordarea…

  • Nou

    Ciprian Ciucu vs Nicușor Dan. Războiul pentru Capitală

    Deși atenția opiniei publice este acaparată în totalitate fie de bâlbâiala executivului condus de Ilie Bolojan, care nu reușește să pună pe masă măsurile privind reforma statului, fie de conflictele din interiorul guvernării, luptele pe care cele patru formațiuni politice le dau pentru a acapara cât mai multă putere fiind…

  • Nou

    Asaltul regimului Dan-Bolojan împotriva magistraților

    Intrată într-un evident con de umbră, după ce ani de zile a fost principala armă folosită de diverse tabere politice care și-au disputat supremația în stat, justiția a revenit în ultimele săptămâni în prim-planul atenției publice ca urmare a atacurilor în rafală lansate la adresa magistraților din România atât de…

  • Nou

    Primarul Boc vs penalul Thuma. Când se rupe PNL?

    Deși congresul pentru alegerea unui noi conduceri în fruntea partidului din Aleea Modrogan abia s-a încheiat, iar atenția întregii echipe ar trebui să se concentreze pe reconstrucția formațiunii care reprezintă dreapta românească, dar și pe măsurile de relansare economică, având în vedere că Partidul Național Liberal este vioara întâi a…

  • Nou

    PSD – băgat de Nicușor sub papucul USR

    Aflat în cădere lideră, după cea mai dezastroasă guvernare din ultimii 35 de ani, care a aruncat țara într-o criză economică fără precedent, deficitul bugetar atingând recordul de 9% din PIB, Partidul Social Democrat, deși deține cel mai număr de mandate în Parlament, a ajuns un partid marginal în actuala…

  • Nou

    Iliescu, G4Media și guvernul Bolojan

    Funeraliile de stat organizate pentru primul președinte al României post-decembriste s-au încheiat. Într-o atmosferă extrem de sobră, Ion Iliescu a fost condus pe ultimul drum beneficiind de toate drepturile rezervate foștilor președinți de stat care sunt prevăzute pentru acest context, respectiv drapelul național pe sicriu, onoruri militare, salve de tun…

  • Nou

    N-a murit doar Ion Iliescu! A murit și PSD

    Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. Acesta este titlul care a inundat, în cursul zilei de ieri, toate redacțiile de știri, deși TVR, televiziunea publică de stat, s-a grăbit să-i anunțe sfârșitul în avans cu câteva zile, o imensă eroare…